În vacanță cu... Copil

*Sursa foto: http://www.klm.com/travel/il_en/images/Kid_with_his_luggage_800x515_tcm556-558662.jpg

 Vară, vreme buna, gânduri de vacanță. Cu Copil, bineînțeles! Ne gândim noi hai să mergem pe undeva, pe-afară, prin ”vecini”. Buuun! Toate bune și frumoase, avem însă o mică problemă - Copil cum iese din țară? Are nevoie de pașaport! Acum începe, de fapt, distracția - cum îi faci unui Copil pașaport?

Ne-am informat temeinic și am aflat că, pentru minorii sub 12/14 ani (în locuri diferite, vârste diferite) ai de îndeplinit mai mulți pași.

În primul rând, unde se face pasaportul?

La Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența pașapoartelor din localitatea aferentă zonei în care locuiți. În cazul nostru a fost relativ ușor (aveti aici locația pentru București și Ilfov)

Ce fel de pașaport primește Copil?

Pașaportul este electronic și are valabilitate de 3 ani. Se poate opta și pentru unul temporar, cu valabilitate de 12 luni (și costuri de eliberare asemănătoare cu cel de 3 ani, timpul de eliberare fiind mai scurt, deci e bun pentur urgențe).

Acte necesare:

- certificat de naștere al copilului în original (și copie de siguranță, că nu știți de cine dați și nu strică să o aveți la îndemână)

- actele de identitate ale părinților (la fel, cu copii de siguranță)

- dovada achitării taxelor ( of course :) )

- cerere tip (se completează la fața locului)

- procură specială (dacă pleacă doar un părinte cu Copil, atunci are nevoie de acordul celuilalt părinte pentru a-l scoate din țară)

- vechiul pașaport (dacă e cazul)

Taxe:

- se achita la CEC sau la Trezonerie (noi le-am achitat direct acolo, n-a fost nici o problemă, însă nu vî bazați pe acest lucru, interesați-vă cum e procedura la centrul de care aparțineți)

- 224 Ron - costul pașaportului

- 22 ron - taxa de eliberare a pașaportului

- < 10 Ron - opțional, pentru livrare prin curier (opțiune valabilă pentru București și Ilfov)

Procedură:

Nu va uitati Copilul acasa! No Copil, no pașaport!

Ajungem noi cu Copil, cu dosărelul pregătit, stăm la prima coada să plătim taxele (n-a durat mult, mai puțin de o oră). Ne mutăm apoi la a doua coadă, pentru procesarea dosarului (nici aici n-a durat mult, vreo 30 min). Aici însă, se lasă cu surprize! Pentru a face pașaportul, Copil are nevoie de o poză. Și vezi cât de inventiv devii atunci când stai pe un scaun, cu Copil în brațe, te contorsionezi în toate felurile că n-ai voie să ieși în poză și încerci să obții o poză cât mai normală a unui Copil care nu stă 2 secunde și se uită roată în jurul camerei. În fine, cu distragerea atenției, facem poza, nebunii, reușim! 

Acum, o surpriză foarte plăcută! În București și Ilfov ai opțiunea de a solicita livrarea pașaportului prin curier, la domiciliu, contra unei sume infime de 8-9 Ron (dădusem mult mai mult pe benzina dintr-un drum, deci a fost perfect!). Aproximativ 2 săptămâni durează până primești pașaportul. 

Sursa info: http://www.pasapoarte.mai.gov.ro/indexActe1.html

Primim minunatul act de trecere a granitei cu Copil și.. ce sa vezi! N-are Mamă, n-are Tată, e al nimănui! Are ochi de o culoare și părul de alta și atât! Bănuiesc acum că pe partea aceea electronică sunt imprimate detaliile despre părinți.

Așa că, dacă planificați vacanțe prin ”vecini” cu Copil, aveți de facut o excursie și pe la pașapoarte.

Și, unde vă plimbați vara asta?

"Mami, nu țip!”

*Sursa foto: http://www.lenawang.com/blog/wp-content/uploads/2013/07/Santa-Clara-Baby-Photographer-5.jpg

De multe ori mă izbesc de un zid: ”copilul TREBUIE să facă ce-i spui, altfel iese obraznic și răsfățat!” Punct. E replica standard pe care o aud foarte des în ultimul timp. De ce? Pentru că acum Copil e mare și AR TREBUI să facă ce-i spun ceilalți, nu doar ce vrea.

Generațiile părinților noștri au trecut și au trăit cu dramele copilăriei lor - etichete impuse (”ești orbaznic”, ”esti rău”, ”nimic nu faci bine”, etc), dorința insistentă a părinților lor de a-i mulțumi pe cei din jur, de parcă ar fi cele mai importante ființe din lume, competițiile neloiale cu ceilalți copii ai cunoștințelor/rudelor (”păi ăla cum poate mă și tu nu, ce, are două capete?”) și multe altele. Purtăm bagajul lor și vom trece cu el prin viață. Ne-au crescut cum au putut mai bine și cum au crezut de cuviință. O doamnă profesoară de limba și literatura română mi-a spus când mă pregăteam pentru examenul de capacitate: ”e datoria copilului să-și depășească părintele”. Și așa este! E datoria mea să fiu un părinte mai bun, o datorie în primul rând față de mine. Am părinți deosebiți, care au ridicat deja mult ștafeta, deci e o provocare.

Copil e mare si are nevoie de o educație fermă, cică. Pe cât posibil, încerc să trec peste reacțiile instinctive de a țipa și a-i arăta autoritate militărească, pentru că e ființă rațională și gândește de mic (la nivelul anișorilor din dotare, bineînțeles). Așa că, de cele mai multe ori, încerc să descopăr ce-i declanșează reacțiile de supărare, neascultare, tantrumurile copilăriei. Eeeeei, tare greu mai e și nu de puține ori mă văd copleșită de situație. Și țip, că e ușor, ce să-i faci!

Vine câte o zi în care toate merg anapoda, se acumulează griji, frustrări, stres maxim. Colac peste pupăză, Copil a făcut o boacănă, o prostioară total neimportantă care mi s-a părut catastrofală. Și-am izbucnit! M-am apucat să țip, să cert, să-i fac morală. Copil s-a uitat lung în ochii mei, atent, m-a ascultat, apoi mi-a întins mânuța și a zis atât: ”Mami, nu țip!” Atât! În momentul acela, parcă m-aș fi izbit de un zid. Impactul a fost zguduitor. Copil îmi dădea fără doar și poate o lecție! Copil de-i numeri anișorii pe degetele de la o mână și-ți mai și rămân învăța așa zisul Adult cum să se comporte. ”Mami, nu țip!” Fără morală, fără etichete, fără ceartă sau strigat la mine. Doar atât! Cred ca m-ar fi durut mai puțin dacă îmi dădea o palmă sau dacă mă mușca, așa cum mai face în timpul crizelor de furie, când nu-și poate controla emoțiile. Da, orice ar fi fost mai ușor decât să realizez că eu, Adultul și Mama, pot concepe ideea de a țipa la un Copil. 

Impresionant cât de multe poți învăța de la cei pe care noi îi considerăm prea mici să înțeleagă lumea. Ne zbatem să-i adaptăm social, să ne simțim bine cu copilul nostru în public, de fapt, când ei vor doar să îi descoperim. Purtăm bagajul copilăriei noastre și ne simțim neadaptați dacă facem altfel decât lumea. Poate, totuși, așa e mai bine! Poate avem nevoie de o ploaie torențială care să ne șteargă din preconcepții și să ne deschidă ochii spre ce înseamnă interacțiunea cu un Copil.

Pentru mine, n-a fost o ploaie, a fost de-a dreptul un uragan! Cel mai bun profesor de parening este Copil, pentru că e real, trăiește cu mine, crește cu mine, descoperă cu mine și mă transformă cu fiecare clipă.

Nimic nu-i mai frumos ca râsul cu poftă al lui Copil! Dacă trece o zi fără să zâmbească măcar îmi dau seama că am greșit, că îi distrug ce-i mai frumos din suflet - fericirea pură. Așa că respir adânc, îmi cer iertare de la Copil și o iau de la capat. Din fericire, fiecare zi e un nou început, o noua șansă primită de la Copil să ne facem viața mai frumoasă. Până când? Până când va ajunge un adult fericit, până în ultima mea clipă alături de Copil. Nu putem schimba lumea, însă noi ne putem schimba și suntem datori s-o facem.

”Mami, nu țip!” - o s-o printez și-o fac tablou, ca să-mi sară în ochi de fiecare dată cand mă cred mai mare decat Copil!

Voi ce lecție de parenting ați primit de la Copiii vostri?