"Copilul-cometă”

Sursa foto: http://stardust.jpl.nasa.gov/images/science/num2.jpg

Înainte să devenim părinți ni se creează așa, o imagine idealistă sau înfricoșătoare a copilului. Fie e o păpușică simpatică ce doarme mult, nu plânge, mănâncă și nici nu simți că există, fie e sabotorul venit pe lume doar ca să-ți distrugă viața și să se asigure că nu vei mai dormi vreodată (glumesc).

Ei bine, copiii sunt de multe tipuri și cei pe care îi avem nu se pot încadra într-un stereotip. Oricât de greu ar părea de imaginat, ei chiar nu seamănă deloc unul cu altul! Sunt total atipici ca bebeluși! Pot fi, cum spune Alfie (Kohn), ca ”peștii tropicali”, nici nu le simți prezența (aceste cazuri, însă, sunt foarte rare). Pot fi ”înlocuitori pentru sirena de pompieri”. Pot contemplativi. Pot fi și sunt într-o mulțime de feluri minunate! 

De cele mai multe ori bebelușii se exprimă așa cum știu mai bine - prin plâns. Ei, dacă bebelușii sunt atipici și nu pot fi încadrați într-o categorie, pe măsură ce cresc, însă, se pune foarte mult asupra lor amprenta părinților, prin educație. Așadar, copiii pot fi încadrați în mari grupe generalizate, în funcție de adaptarea lor la normele sociale ale educației. Din punctul meu de vedere, cam în jurul vârstei de 1 an copilul este deja o îmbinare a personalității pe care o conturează și a educației primite. 

Acum nu voi vorbi despre copiii contemplativi, care ar studia mult timp ce se întâmplă în jurul lor și sunt foarte liniștiți. Nici despre copiii hiperenergici, expansivi și exuberanți. Vă voi vorbi despre ceea ce am numit ”copilul-cometă” (nu știam cum altfel sa îl caracterizez pe Copil).

Ce și, mai ales, cine este ”copilul-cometă”?

Este un copil care trăiește intens lumea înconjurătoare. Înainte de a trece prin alte filtre, el simte. E ca o cutie de rezonanță în care ce e în jur, emotional, se multiplică. Este o forță ce creează și distruge.

E copilul copleșit sub povara trăirilor și fascinat de pulsul inteior al lumii. 

E copilul care poate fi, în același timp, timid, retras și, deodată, debordant. 

Este copilul născut să conducă și să simtă. E un lider al inimii, ce copleșește rațiunea. 

Este, de cele mai multe ori, foarte inteligent și capabil să înțeleagă mult peste ce i se spune. Fiindcă nu-i atent la cuvinte explicit, ci la trăiri. 

E copilul teatral, pentru care viața e o scenă și și-o trăiește la cote maxime. 

E copilul care poate sta ore concentrat într-o activitate ce-l implică emoțional la un nivel ce-i satisface nevoia de conectare.

E copilul aparent ”dependent de părinți”, ce are nevoie de confirmarea ca cineva, acolo, aproape, e pregătit să-l iubească orice s-ar întâmpla. Și se avântă în explorări.

Cum crești un ”copil-cometă”?

Provocarea cea mare este să îl ajutț să își recunoască sentimentele și să depășească situațiile ce-l copleșesc. E copilul care are o foarte mare nevoie de libertate și poate deveni anxios numai dacă inchizi ușa camerei. Orice îngrădire fizică pe care nu o înțelege și nu o acceptă îi impune un ”blocaj” emoțional. 

E copilul care caută, în același timp, singurătatea și prezența ta, vrea să știe că ești acolo.

E copilul care are nevoie de ”împământare” și de foarte multă iubire.

Foarte greu se încadrează în tiparele ideologice ale sistemului educațional clasic, simțindu-se privat de libertatea ce-i oferă trăirile intense de care are nevoie. Iubește ordinea pe care o găsește el logică (și simte nevoia să reinventeze roata, oricât de enervant ar fi pentru cei din jur :) ). 

Ce adult ajunge un ”copil-cometă”?

Ca adult, ”copilul-cometă” va fi foarte dedicat proiectelor sale, foarte implicat emoțional în pulsul vieții și dedicat relațiilor inter-umane. El va da totul, cu riscul de a pierde totul! Din păcate însă, reversul medaliei este riscul mare de stres și depresie. Are nevoie de o ancoră la care să se poată raporta. Partea bună e ca va simți viața intens. Partea rea e ca va simți viața intens.

În concluzie, ”copilul-cometă” e, cum îi spune și simbolistica - un astru ceresc ce arde intens și dispare. E viata plină, dramatică, teatrală, intensă, autentică și adevarată. E iubirea aceea pe care o înțelegi din priviri și pe care o poți comunica dincolo de timp și spațiu. E Continuum-ul ființei primordiale ce răzbate ca stânca dintre valuri, parțial conectat cu societatea și intens conectat cu trăirile ei. E neadaptatul la constrângeri și luptătorul pentru emoții.

Voi aveți ”copii-cometă”? Daca da, cum interacționați cu ei? Ce provocări implică?

Aștept cu nerabdare răspunsurile voastre :)

Cu drag,

Mama de Copil-cometă