"Mami, nu țip!”

*Sursa foto: http://www.lenawang.com/blog/wp-content/uploads/2013/07/Santa-Clara-Baby-Photographer-5.jpg

De multe ori mă izbesc de un zid: ”copilul TREBUIE să facă ce-i spui, altfel iese obraznic și răsfățat!” Punct. E replica standard pe care o aud foarte des în ultimul timp. De ce? Pentru că acum Copil e mare și AR TREBUI să facă ce-i spun ceilalți, nu doar ce vrea.

Generațiile părinților noștri au trecut și au trăit cu dramele copilăriei lor - etichete impuse (”ești orbaznic”, ”esti rău”, ”nimic nu faci bine”, etc), dorința insistentă a părinților lor de a-i mulțumi pe cei din jur, de parcă ar fi cele mai importante ființe din lume, competițiile neloiale cu ceilalți copii ai cunoștințelor/rudelor (”păi ăla cum poate mă și tu nu, ce, are două capete?”) și multe altele. Purtăm bagajul lor și vom trece cu el prin viață. Ne-au crescut cum au putut mai bine și cum au crezut de cuviință. O doamnă profesoară de limba și literatura română mi-a spus când mă pregăteam pentru examenul de capacitate: ”e datoria copilului să-și depășească părintele”. Și așa este! E datoria mea să fiu un părinte mai bun, o datorie în primul rând față de mine. Am părinți deosebiți, care au ridicat deja mult ștafeta, deci e o provocare.

Copil e mare si are nevoie de o educație fermă, cică. Pe cât posibil, încerc să trec peste reacțiile instinctive de a țipa și a-i arăta autoritate militărească, pentru că e ființă rațională și gândește de mic (la nivelul anișorilor din dotare, bineînțeles). Așa că, de cele mai multe ori, încerc să descopăr ce-i declanșează reacțiile de supărare, neascultare, tantrumurile copilăriei. Eeeeei, tare greu mai e și nu de puține ori mă văd copleșită de situație. Și țip, că e ușor, ce să-i faci!

Vine câte o zi în care toate merg anapoda, se acumulează griji, frustrări, stres maxim. Colac peste pupăză, Copil a făcut o boacănă, o prostioară total neimportantă care mi s-a părut catastrofală. Și-am izbucnit! M-am apucat să țip, să cert, să-i fac morală. Copil s-a uitat lung în ochii mei, atent, m-a ascultat, apoi mi-a întins mânuța și a zis atât: ”Mami, nu țip!” Atât! În momentul acela, parcă m-aș fi izbit de un zid. Impactul a fost zguduitor. Copil îmi dădea fără doar și poate o lecție! Copil de-i numeri anișorii pe degetele de la o mână și-ți mai și rămân învăța așa zisul Adult cum să se comporte. ”Mami, nu țip!” Fără morală, fără etichete, fără ceartă sau strigat la mine. Doar atât! Cred ca m-ar fi durut mai puțin dacă îmi dădea o palmă sau dacă mă mușca, așa cum mai face în timpul crizelor de furie, când nu-și poate controla emoțiile. Da, orice ar fi fost mai ușor decât să realizez că eu, Adultul și Mama, pot concepe ideea de a țipa la un Copil. 

Impresionant cât de multe poți învăța de la cei pe care noi îi considerăm prea mici să înțeleagă lumea. Ne zbatem să-i adaptăm social, să ne simțim bine cu copilul nostru în public, de fapt, când ei vor doar să îi descoperim. Purtăm bagajul copilăriei noastre și ne simțim neadaptați dacă facem altfel decât lumea. Poate, totuși, așa e mai bine! Poate avem nevoie de o ploaie torențială care să ne șteargă din preconcepții și să ne deschidă ochii spre ce înseamnă interacțiunea cu un Copil.

Pentru mine, n-a fost o ploaie, a fost de-a dreptul un uragan! Cel mai bun profesor de parening este Copil, pentru că e real, trăiește cu mine, crește cu mine, descoperă cu mine și mă transformă cu fiecare clipă.

Nimic nu-i mai frumos ca râsul cu poftă al lui Copil! Dacă trece o zi fără să zâmbească măcar îmi dau seama că am greșit, că îi distrug ce-i mai frumos din suflet - fericirea pură. Așa că respir adânc, îmi cer iertare de la Copil și o iau de la capat. Din fericire, fiecare zi e un nou început, o noua șansă primită de la Copil să ne facem viața mai frumoasă. Până când? Până când va ajunge un adult fericit, până în ultima mea clipă alături de Copil. Nu putem schimba lumea, însă noi ne putem schimba și suntem datori s-o facem.

”Mami, nu țip!” - o s-o printez și-o fac tablou, ca să-mi sară în ochi de fiecare dată cand mă cred mai mare decat Copil!

Voi ce lecție de parenting ați primit de la Copiii vostri?